Fiecare dintre noi avem nevoie de un spatiu al nostru. Propriu si personal. In psihologia esperiana numim aceasta nevoie- nevoia de intimitate. Ea nu trebuie confundata cu incapacitatea de a socializa, tot mai prezenta la unii copii.
Am cunoscut recent, o mamica care se plângea de faptul ca baietelul ei în vârsta de noua ani nu are prieteni. Ca el si-ar dori, dar ca variante nu prea exista : Mai chemam colegii de clasa pe la noi, dar nu vin des. El e singurul nostru copil, nu are cu cine sa se joace. Aprofundând discutia, aflu ca pasiunea baiatului este de a se juca pe Minecraft si ca majoritatea subiectelor pe care le abordeaza au legatura cu acest univers al creatiei virtuale. Tot mamica adauga: Mai sunt si parinti la clasa care sunt împotriva tabletelor, dar totusi, nu poti sa-i interzici, îl deconectezi total de la discutiile cu ceilalti, nu-i asa ?
Nu cred ca trebuie sa fii psiholog ca sa descoperi aceasta incongruenta a parintelui între dorinta reala de a-si vedea copilul socializând si fapta sa, la fel de reala, de a-i oferi tableta ca support în facilitarea discutiilor cu ceilalti.
Sa ne întelegem. De peste douazeci de ani, în urma diverselor studii efectuate, neurostiintele au demonstrat ca statul pe calculator/tableta/smartphone sau orice alt aparat electronic împiedica socializarea, mareste spatiul de auto-izolare, sporeste deficitul de atentie si lipsa de concentrare. Mai mult, folosirea acestor instrumente pe termen lung creste obezitatea la copii si favorizeaza diverse boli.
Este iluzoriu asadar sa crezi ca daca-i oferi o tableta unui copil, aceasta îl va ajuta sa construiasca conversatii, sa-si sustina ideile sau sa-si creeze prietenii si legaturi cu lumea înconjuratoare.
O alta mamica îmi spune ca, dupa doua zile fara internet, e nevoita sa-si retraga copilul din tabara. Pur si simplu nu s-a adaptat, a zis ca a fost ok acolo dar n-a mai vrut sa stea. Acum e mai bine acasa, aici are wi-fi. Adictia baiatului l-a transformat nu doar într-un copil plin de frustrari, ci într-unul care îsi auto-saboteaza întregul univers relational. El îsi contureaza deja viata ca pe un model între patru pereti, în care lumea virtuala îi ofera iluzia de a trai.
Parinti deconectati de copii
Incapacitatea copiilor de a se adapta la noi medii de viata, la situatii noi, la întâlnirea cu alti copii e tot mai prezenta. Evident, cazurile de mai sus par relativ izolate însa realitate ele sunt din ce în ce mai dese si reprezinta un real semnal de alarma pentru noi, parintii. Ce nu e în regula cu noile generatii de copii, ne putem întreba ?
Cu riscul de a-i supara pe unii cititori, consider ca ceea ce nu e în regula e chiar modul în care noi, parintii lor, actionam adesea. Conectarea unui copil cu lumea înconjuratoare se pregateste înca din viata intrauterina si se dezvolta, treptat, pe tot parcursul copilariei mici (pâna cel putin la vârsta de sapte ani). Un copil care a primit receptivitate, interactiune si raspunsuri adecvate înca de la primele gângureli va avea sansa de a oferi un raspuns similar oricarei forme de viata care interactioneaza cu el. Va fi un copil curios, deschis spre lume si spre posibilitatile ei, va sti sa se adapteze situatiilor si sa relationeze în orice context. Atentia pe care noi o acordam copiilor (si implicit timpul oferit) va functiona ca un catalizator între el si lumea înconjuratoare. Cu cât îi dau mai multa atentie, cu atât copilul îsi va explora si dezvolta empatia cognitiva si emotionala cu ceilalti. A contrario, cu cât îi voi pune mai repede o tableta în mâini pe principiul « conectarii cu lumea în care traim astazi », cu atât îi voi spori sansele de izolare sociala cu repercusiunile aferente (stima de sine scazuta, deficit de atentie, rezultate slabe la scoala, frustrare si comportamente uneori agresive).
Asadar, daca prima greseala pe care o facem este aceea de a le oferi copiilor tot mai timpuriu ecrane mobie, a doua ar fi ca nu stim/îndraznim sa ne recunoastem aceasta prima si aparent ireparabila greseala. Ne dam seama ca ceva nu e în regula, ca timpul de conectare cu propriul copil scade, ca e tot mai putin comunicativ cu noi sau cu cei din jur, ca-i lipsesc instrumentele de socializare, ca ridica tonul sau se face ca nu aude când îi vorbim, dar cu greu îndraznim sa spunem STOP.
Din motive care le apartin (îndoiala, frica de eventuala suferinta a copilului, teama de respingere sau de comportamente agresive) multi parinti continua sa-si cumpere linistea, oferind gadgeturi electronice copiilor înca de la 3-4 ani, uneori si mai devreme.
Am totusi o veste buna : greseala prima, poate fi reparata oricând. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Oricând (si la orice vârsta a copilului) putem sa-i spunem: Dragul meu/draga mea, acum x ani/luni am luat o decizie gresita: ti-am cumparat o tableta/smartphone gândindu-ma ca te vei amuza, ca vei învata lucruri si-ti vei face multi prieteni, vorbind despre jocurile de acolo. Stiu ca tie-ti place ceea ce faci, însa eu sunt sigura ca nu e buna alegerea pe care am facut-o. De aceea azi îmi recunosc greseala în fata ta si doresc sa te ajut sa contribui la cresterea ta într-un mod mult mai sanatos. As vrea sa ma ajuti si tu, si sa vii cu idei. Mi-am dat seama ca-mi era confortabil si comod sa te las sa fii în legatura cu tableta. Dar astazi regret ca am pierdut mult legatura cu tine. Si vreau sa o repar, sa o refacem împreuna. Imi mai doresc sa poti crea tu singur/singura legaturi cu oamenii, fara sa te folosesti de tableta. Sa observi, sa descoperi sa înveti de la ceea ce fac si cum fac ceilalti, sa stii sa-mi spui ce-ti place si ce nu, ce te supara. Astazi aleg sa stabilim un alt fel de comunicare, una reala, între noi, doua fiinte (un omulet si-un om ceva mai mare), sa ne povestim si sa ne conectam împreuna. Conectarea dintre noi n-are nevoie de wi-fi. Ce zici, ma ajuti ? .
Copilul (dupa o scena de suparare, furie, agresivitate- depinde de adictia pe care o are) va veni mai devreme sau mai târziu sa te ajute în acest demers. Tu, parinte, esti pregatit sa fii ajutat ?