Cum ne poți sprijini

Pentru noi, investiția în EDUCAȚIE este mai mult decât o misiune, este o DATORIE. Scopul nostru este să ajungem să integrăm Comunicarea Relațională® în școli, ca materie de sine stătătoare. Pentru copiii din ziua de azi, matematica, româna, istoria sau engleza nu mai reprezintă cunoștințele care le garantează integrarea lor în societate sau în câmpul muncii. Generațiile viitoare au nevoie să-și dezvolte abilități ce vor fi necesare meseriilor care încă nu au fost poate descoperite. World Economic Forum menționează primele zece abilități necesare fiecărui individ pentru a intra pe piața muncii: rezolvarea problemelor complexe, gândire critică, creativitate, managementul persoanelor, coordonarea celorlalți, inteligență emoțională, putere de decizie, orientarea spre servicii, negociere, flexibilitate mentală.
Prin programele de Comunicare Relațională® pe care le desfășuram în cadrul școlilor, de la clasa 0 până la perioada adolescenței (inclusiv), dezvoltăm aceste abilități ale fiecărui copil, ajutându-l să :
- comunice eficient acasă și la școală
- dezvolte încrederea în propriul potențial
- se poziționeze constructiv și cooperant în raport cu colegii
- evite conflictele și să dezvolte o comunicare asertivă
- lucreze în echipă, activând cooperarea
- combată orice formă de violență ( verbală, fizică, morală)
- devină responsabil și autonom în raport cu propriile decizii și ale celor din jur

Astăzi consilierii noștri intervin la solicitarea instituțiilor de învățământ, oferind programe în cadrul săptămânii « Școala Altfel » sau punctual, la orele de Dezvoltare personală, Comunicare sau Dirigenție.
Noi ne dorim ca aceste ore să nu mai fie plătite din resursele proprii ale părinților, ci ele să ajungă să fie integrate în programa școlară, prin deciza MEN. Activăm temeinic în acest sens.
Deocamdată, prin donația TA putem interveni în cât mai multe școli din țară, atât în mediul urban cât și în cel rural, implicându-ne concret în ajutorarea copiilor din toate mediile, inclusiv cele defavorizate. Vom aduce astfel Comunicarea Relațională® la nivelul fiecărui copil pentru că, așa cum spunea Finkielkraut « Nu e atât de important ce Planetă lăsăm copiilor noștri ci mai degrabă ce fel de copii lăsăm Planetei noastre ».
Îți mulțumim pentru intenția ta de a ne susține, și îti propunem următoarele modalități de a ne ajuta :
Donează păna la 3,5%
Donează 3,5% din impozitul pe venitul din 2019, apăsând butonul « donează în 3 pasi simpli». Vei fi redirecționat pe formularul 230 pe care te rugăm să-l completezi cu datele tale, să-l semnezi (nu este nevoie să completezi celălalte rubrici) și să-l trimiți la ANAF. Găsești AICI lista cu Agenția ANAF de care aparții.
Donează prin PayPal
Donează prin Transfer Bancar
Alege să donezi o sumă în funcție de resursele de care dispui (nu există o sumă prea mică, orice donație e binevenită) în Cont IBAN RO89 PIRB 4211 7845 2700 1000 deschis la FIRST BANK, Agenția 13 Septembrie, București, Sector 5, beneficiar Asociația Institutul de Comunicare Relațională
Exemplu de Sesiune de Comunicare Relațională® în Școli