Daniela Gavankar

Daniela Gavankar

Sunt psiholog cu specializare în terapia și recuperarea copiilor cu autism, sunt președinte al Asociației AITA din 2008, și consultant în terapia comportamentala aplicată (ABA) din 2004. Predau la Universitatea Spiru Haret un curs de terapie ABA în tulburările neuropsihiatrice ale copilăriei și susțin cursuri pe aceeași tematică în toată țara pentru psihologii și părinții copiilor cu autism. 

Sunt pasionată de dezvoltarea personală, comunicare și relații, indiferent că ele se desfășoară între copii, între adulți, sau între adulți și copii. 

După 20 de ani în slujba copiilor, atenția mea s-a mutat ușor spre adulți, iar cursul de Comunicare Relațională® a venit, la momentul potrivit, ca o continuare firească a carierei mele. Sunt îndrăgostită de oameni, de zâmbete și de viață cu sens, și mi se pare că cel mai frumos demers pe care îl poți face alături de oameni, este acela de a-i însoți în a avea relații pline de sens și împlinite.


Devino și tu formator

Scroll to Top