Scrisoare către ne-mama

Orice copil se naște pentru o mamă. El traversează timp și spațiu, ca un grăunte de lumină, purtând în atrii însemnul Acelei Mame, pe care să o iubească alintând-o, alinând-o. Este ceva sfânt în misiunea lui de viață. Orice mamă se naște pentru un copil. Pentru Acel Copil, venit și plecat dinspre și înspre ea. Dacă nu îi vedem, ei se pierd, dispar, dinainte de a fi. E bine să fim atente, noi, mamele, la aceste vlăstare de putere ce țin lumea pe umerii lor fragili. A naște înseamnă mai mult decât a scoate din trup. Înseamnă să creezi neîncetat, să făurești: bucurie, atingere, grai, dragoste… adevărată, concretă, palpabilă. Dacă am născut și am plecat la job, în depresii, în probleme, în legături bolnave, în copleșiri, în neasumări, să ne întoarcem, mamelor! Acum! Să trăim! Să fim! Să vedem, mai ales! Poate nu putem vindeca ce am fost dar sigur putem tămădui ce vom fi. 
Începând de acum.

M-ai născut…și nu ai fi vrut…așa cum mi-ai povestit, lăudându-te ca de o faptă măreață, de atâtea ori! De atunci port stigmatul acesta: al unui om nedorit…de nimeni…nicicând. Nu am fost o alegere ci încă o povară în viața ta și așa nefericită! Nu este de mirare că m-am născut mută! Ce ar putea spune un bebeluș lumii străine care nu-l vrea?! Cum ar putea el să se facă auzit, când leagănul iubirii și rostului său în lume, nu se vrea a fi acolo pentru el?! Cu nimic! Și cu acest fapt te lăudai, tot mie: ”Credeam că ești mută! Ha, ha, ha!” și te amuza și eu, mă bucuram că chiar și așa, ți-am produs o bucurie… poate în clipa aceea a râsetului pe care eu nu-l înțelegeam, mă vedeai…

Ei bine, acum da, sunt mută! Nu am ce să-ți zic! Am încremenit în mine așteptându-te!

 De când te aștept?! De când m-ai născut, mamă! Te-am așteptat nopți la rând, să dormi cu mine…dar tu nu veneai…Te-am implorat de atâtea ori să mă lași măcar să dorm în patul tău, în patul care păstra căldura și mireasma ta. Știam că acela era locul în care vii oricum. Te așteptam.

Te-am așteptat să mă salvezi din calvarul nebuniei a doi bătrâni care nu știau decât să se certe, să urle, să latre unul la altul,  calvar unde eram trimisă ca un pion de care te descotorosești pe câmpul de luptă! Și după astfel de nopți, urmau zilele amare de tristețe și singurătate, în care eram instruită să stau singură în arșița zilei să păzesc via neprețuită. Și ce făceam?! Așteptam! Așteptam să se termine ”paza”. Obosită…și însetată…și singură…și a nimănui… ”Străjer…și scut…și gară…așteptare!” Cumva eu, gândesc acum, te-am crescut în mine, pe tine, care m-ai aruncat în arenă, ca pe un gladiator, de care te dispensezi abrupt, fără urmă de sinchiseală!

Te-am așteptat în prima zi de școală de la clasa întâi! Și-ai venit doar cât să mă arunci în altă arenă. Ceilalți copii, erau cu cineva de mână: cu zâmbete, cu lumină, cu flori, cu bucurie. Eu, nu. Eu eram cu spaima în suflet, căci nu cunoșteam pe nimeni și nimic. Eram iarăși singură. Singură printre șiruri de copii, de adulți…așa cum fusesem de atâtea ori…cu ochii larg deschiși…căutându-te, sperând, așteptând.

Te-am așteptat clipă de clipă, în fiecare noapte, când mă căzneam să pun pe oliță o bătrână de 100 de kg, paralizată. Te-am așteptat să vezi grija pentru a face curățenie, să îți mai iau din poveri.Te-am așteptat la fiecare notă bună, la fiecare reușită, la fiecare compunere, la fiecare joc, la fiece lucru corect pe care îl făceam. În fiece vacanță, în fiece… orice… neoprit… chiar și când respiram… te așteptam… căutându-te….poate… Să mă vezi măcar! Atât voiam! Cred că aș fi mutat munții pentru o privire de-a ta îndreptată către mine, voit, conștient și asumat!

penita de scris

Te-am așteptat mai ales, în iadul cumplit al urletelor, scandalurilor, cruzimilor, mișeliilor, bețiilor și ce mai poate fi numit ca ”rău” pe acest pământ! Te-am așteptat ca măcar o dată, să curmi acel calvar…să faci cumva să nu mai fie…să mă aperi…să  ne aperi… să mă ocrotești…să ne ocrotești…Și…tu… tot pe noi ne-ai luat pavăză! Și pentru el și chiar și pentru răul din tine, care tot asupra nostră se răsfrângea cu depresii, cu plânsete, cu ”leșinuri”, cu țipete, cu amenințări…o întreagă faună. Dar culmea! Te înțelegeam, te scuzam! Aș fi luat eu asupra mea și oboseala, și munca, și grija, numai ca tu să fii bine, să ai timp și dispoziție să mă poți vedea…

Nu știu când chipul tău s-a șters de pe retina mea sufletească! Știu că la un moment dat, în cele mai cumplite momente ale mele, când citostaticele șuierau în mine, arzând, spintecând, distrugând, nu te-am mai vrut eu lângă mine. Era, pentru mine, încă un iad. Ce mai conta față de cei 20 de ani în care experimentasem aproape aceleași lucruri, doar că în afara corpului meu?! Și dacă tu, atunci, nu ai putut vedea ce era chiar în fața ta, cum ai putea vedea ce era numai în mine?! Tu, oricum, nu mai erai în mine demult.

Dacă te iubesc?! Dar cine poate știi cum este iubirea unei fiice către mama ei, căci nu am avut nici timp, nici prilej, nici învățători să o pot testa. Da, îmi pare rău de tine, îți înțeleg toate absențele, tot șirul trist al vieții. Un specialist mai bun ca mine în problemele tale, nu cred că vei găsi decât în rândul celorlalți frați ”de arme” ai mei. Încerc să te ajut cum pot și cât pot, însă eu nu am noțiunea de mamă. Am o definiție a ei: ca cea care dă viață unui copil, dar în rest… nu prea știu… nu am apucat să aflu… Căci tu nu ai venit nicicând! Și cât te-am așteptat! Să mă vezi măcar! Și acum, la maturitate, la cei patruzeci de ani și mai bine, încă te aștept, în fiece om care îmi iese  în cale. Să mă vezi, măcar!

Așa că, nu, nu îți contest grija, sau iubirea, sau chinul prin care ai trecut. Dar la mine nu a ajuns nici măcar numele tău, darămite tu…

Autor:  Anonim. Acest articol este publicat la inițiativa Institutului de Comunicare Relațională, ca parte dintr-un proces terapeutic pe care un fost Copil, astăzi mamă la rândul ei, îl parcurge.

Institutul de Comunicare Relațională este o organizație non-profit, înființată în 2019 la inițiativa Antoniei Noel, organizație care dezvoltă programe de formare în Comunicarea Relațională®, promovând regulile, instrumentele și tehnicile Comunicării Relaționale® în societate.

Sharing is caring!

Scroll to Top